Mai sunt copii fără copilărie…

cropped-img_6726w.jpg

Vorbim de toamna târzie a lui ’94… Îmi aduc aminte și acum de o vreme ternă și capricioasă, cam ca cea de acum. Pe vremea aia nu prea-mi era teamă de frig. Cel mai mult mă temeam de singurătate. Cel mai puțin mă temeam de mine însumi. Acum, într-o bună măsură, lucrurile s-au inversat…

”Vrei să vii cu mine într-o seară, să mă ajuți?”, m-a întrebat Oana, buna mea prietenă. Oana era pentru mine exemplul creștinului ideal. Continuă să-mi fie și astăzi un reper moral de credință, în ciuda anilor care au curs peste noi. Știam că , deși studentă la asistență socială și redactor la radio, Oana mergea după orele de program pentru a ajuta copiii străzii. Oana era eroul meu, pentru că niciodată nu am putut înțelege de unde atâta dragoste într-un singur om!…

”Unde?”, am întrebat.

”La Gară”, a continuat ea. ”Singurul lucrul pe care ți-l cer este să nu ai o reacție nepotrivită, indiferent ce vei vedea”.

Pe atunci visam că voi schimba lumea. Totuși, nu fusesem niciodată gata să plătesc un preț, cât de mic. Entuziasmul zidește palate, dar practica pune prima cărămidă, obișnuia să spună o altă persoană dragă mie, dar pe care am cunoscut-o câțiva ani mai târziu. Ăsta eram eu: entuziasmul. Visam mereu, fără să pun niciodată jos o cărămidă.

A rămas stabilit: urma să mergem împreună la Gara de Nord, să ne întâlnim cu câțiva copii ai străzii. Oana dorea să le dedice una dintre emisiunile ei, pentru a sensibiliza audiența în ceea ce-i privește, pentru a atrage atenția oamenilor cu privire la alți oameni, cei mai năpăstuiți dintre toți.

În metrou m-a pus la curent:

”Vom întâlni o fată. Să nu te miri, să nu reacționezi nepotrivit. Se îmbracă și se poartă ca un băiat.”

”De ce ar face asta?”, am întrebat.

”Ca să se apere. Strada e un mediu dur”, m-a învățat Oana.

În fine, am ajuns. Fetița nu avea mai mult de 13 ani. Era tunsă scurt și, în ciuda unui calm aparent, avea o privire de animal hăituit, care mi-a înghețat sângele în vine. Ne-a întâmpinat zâmbitoare. Am privit mai mult cu coada ochilor, mirat, încercând să surprind cât mai multe detalii. Ne-a condus înspre un chioșc metalic abandonat. A dat o tablă la o parte și ne-a poftit înăuntru, cu un gest larg.

”Aici stăm noi”, ne-a spus cu mândrie.

”NOI?”, m-am întrebat în sine.

”Eu și fratele meu”, a continuat fata, parcă citindu-mi gândurile.

Totul a fost ca un vis, reverie și coșmar într-o singură adormire scurtă. Nu fusesem niciodată atât de aproape de ”ei”. Ca noi toți, îi văzusem prin oraș, asociindu-i cu celebrele pungi de aurolac. Îi văzusem pe teritoriul NOSTRU, al oamenilor ”civilizați”. Acum mă aflam în spatele cortinei, LA EI acasă…

Am încercat să-mi reamintesc, în timp ce o ajutam pe Oana să scoată reportofonul din geantă, celebrul cântec ce le devenise imn tuturor copiilor străzii din orașul meu, hitul arhicunoscut cu care, de regulă, cerșeau un leu sau o bucată de pâine:

„Mamelor din lumea-ntreagă eu vă dau un singur sfat:

Nu lăsați copii pe stradă din cauza unui bărbat,

Căci copilu’ fără mamă e ca frunza fără plop

Azi se naște mâine moare și nu-l poți uita defel

 Când ai o mamă n-o poți uita

Fie bună fie rea e totuși mama ta”…

 ”Cum o fi să nu ai mamă, să locuiești pe stradă?”, a fost ultimul meu gând, înainte ca interviul să înceapă.

Nu mai știu multe dintre lucrurile pe care fetița cu chip de copil și cu ochi adulți de animal hăituit le-a spus despre sine. Mi-e rușine de asta. Nu-i mai știu nici măcar numele. Țin minte că ne-a spus că încearcă să aibă grijă de frățiorul ei. Abia mai târziu am înțeles și cum. E bine că nu am aflat totul dintr-o dată: m-ar fi copleșit.

La un moment dat Oana a întrebat-o ce simte când vede alți copii de mână cu părinții sau mergând la școală. Răspunsul ei a fost unul dintre puținele momente ale vieții care reușesc să îți rupă instant inima în două:

”Asta nu este pentru noi… Asta este pentru oameni!”

Am ieșit afară, zguduit de plâns. Am înțeles atunci un adevăr crunt: ”Copiii ăștia nu se mai consideră oameni! Copiii ăștia nu au copilărie! Copiii ăștia trăiesc doar pentru a muri în fiecare zi. Iar nouă nu ne pasă!”

M-am șters la ochi pe furiș, să nu mă vadă Oana. Dar lacrimile refuzau să mă asculte. ..

Nu am dormit cine știe ce în noaptea aceea. Am purtat mult timp cu mine, în inimă, imaginea ochilor ei. M-a bântuit mânuța mică mângâind părintește creștetul fratelui mai mic – cel care se simțea în siguranță doar datorită sacrificiului plătit în fiecare zi de cea care devenise de nevoie mamă la vârsta la care trebuia să se joace de-a mama. Deși uitarea este parte din viață, faptul că tabloul este atât de viu peste ani ne oferă dovada clară a faptului că unele lucruri nu avem dreptul să le lăsăm să moară.

Mi-am jurat atunci că voi face tot ce pot pentru copiii fără copilărie. Durerea lor devenise și durerea mea. Iar ștampila privirii hăituite a fost garanția ce nu m-a lăsat niciodată să renunț la aceste jurăminte…

Anii au trecut. Multe s-au schimbat. Un lucru însă rămâne la fel, în ciuda democrației și a faptului că cei unii dintre noi o ducem mai bine: Bucureștiul încă mai are copii fără copilărie. Copii care continuă să rămână copii, în ciuda faptului că refuză să se  mai creadă astfel.

De Crăciun ne-am propus să ajungem la 100 dintre ei, cu daruri și cu Vestea Bună.  Pentru câteva ore își pot primi copilăria înapoi. Timp de o seară magică, copiii fără copilărie vor redeveni copii. Doar că îmi este imposibil să fac lucrul acesta singur, deși am o soție minunată care îmi împărtășește dragostea pentru ei. Vreau să formăm o gașcă mare, care să facă acest vis posibil.

Dacă vrei să ni te alături, dă de veste! Pentru mai multe detalii, click AICI.

Ce zici, te bagi?

Anunțuri

Un gând despre „Mai sunt copii fără copilărie…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s