Mai avem nevoie de zâmbete, ai unul în plus?

Vă invităm să citiţi în cele ce urmează mărturia Sarei Miu, unul dintre voluntarii care s-au alăturat proiectului “Bucurie de Crăciun”:Untitled-2

Din momentul în care am venit pe lume, viaţa mea a fost o serie de alegeri. Şi, de multe ori am greşit. Însă, am realizat că greşeala este o oportunitate imensă pentru dezvoltarea mea, este cea fără de care îmi este imposibil să cresc, să învăţ şi să evoluez.

Am avut norocul să mă nasc într-o familie frumoasă care mi-a permis la rândul meu să îmi formez propria familie minunată. Soţul meu, care m-a învăţat să zbor şi să fiu liberă şi fetiţa mea care mi-a arătat că pentru a fi fericită, trebuie doar să îi privesc zâmbetul în fiecare dimineaţă. În câteva rânduri, asta este povestea mea. Dar, povestea mea este doar un capitol din marea carte de poveşti a lumii. Şi, am înţeles că îmi pot scrie povestea astfel încât să influenţez şi poveştile din jurul meu. Obişnuiam să întorc privirea de la suferinţă şi tristeţe şi să o îndrept spre ce e frumos. Gândeam că trebuie să fii masochist să vrei să vezi durerea. Şi greşeam. Am ales să cobor privirea de la luminiţele de Crăciun şi să o îndrept în jos şi am văzut copii desculţi pe zăpadă, cu ochii în lacrimi, copii care nu ştiu să zâmbească. Este nedrept! Un copil trebuie să zâmbească, să aiba cizmuliţe şi mănuşi, să mănânce la masă, să se joace, să nu aibă griji.

Obişnuiam să dau vina pe Dumnezeu, să îl acuz că e crud că permite ca un copil să aibă o asemenea viaţă. Greşeam! Dumnezeu ne-a creat cu suflet şi cu minte, ne-a înzestrat cu tot ce avem nevoie să creăm la rândul nostru, în jurul nostru, o lume frumoasă.

Am ales ca anul acesta de Crăciun să ofer cadou un zâmbet. Un zâmbet pentru unul dintre cei 100 de copii care au îndrăznit să îi ceară ceva Moşului. Şi pentru că sunt o persoană norocoasă, am în jurul meu oameni frumoşi. Sora mea, prietenii mei, oamenii aproape de sufletul meu au ales şi ei să facă un zâmbet cadou. Dar din păcate nu suntem 100…

Mai avem nevoie de zâmbete, ai unul în plus?

 „Ştiu cum e să vrei şi să crezi că nu poţi,

Fiind nevoit să dărâmi porţi să reuşeşti să te dezvolţi,

Ştiu c-ai obosit prin greutăţi să tot înoţi,

Dar pluteşti pe zâmbetul pe care cu mândrie-l porţi.

Ce nu te înfrânge te face mai puternic,

Tu eşti lumina noastră copile căci gonim prin întuneric,

Pentr-un decor feeric lăsaţi copiii să crească,

Sunt poveşti de succes nescrise ce-au nevoie doar de şansă.”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s